1. MĂNĂSTIREA BISTRIȚA (JUDEȚUL VÂLCEA)
CTITORI: Frații Craiovești – Barbu, Pârvu, Danciu și Radu, familie boierească cu origini oltenești, înrudită cu dinastia domnitoare a Basarabilor, din rândul căreia s-au ridicat mai mulți domnitori, precum Neagoe Basarab, și care s-a aflat la originea familiei Brâncovenilor
HRAM: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Mănăstirea, ridicată la sfârșitul secolului al XV-lea, a fost arsă din temelie de către domnitorul Mihnea cel Rău, care a prigonit familia Craioveștilor, fiind refăcută de către aceștia între anii 1515-1519. Spre sfârșitul vieții, boierul Barbu Craiovescu s-a călugărit în această mănăstire, luând numele de Pahomie și ctitorind de asemenea bolnița din piatră, având hramul Schimbarea la față (6 august).
Tot prin grija fraților Craiovești, în mănăstire au fost aduse moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (sfânt de origine palestiniană, trăitor în secolul al VIII-lea, luptător pentru păstrarea cultului sfintelor icoane) de la Constantinopol, ce se păstrează aici până astăzi.
O primă refacere majoră a mănăstirii a fost făcută de către domnitorul Constantin Breâncoveanu (1688-1714), mai înainte de a fi primit domnia Țării Românești, în 1683, care a înzestrat mănăstirea și cu o însemnată bibliotecă. Tot aici a funcționat o școală pentru copiii țăranilor din satele învecinate.
Biserica mănăstirii și celelalte clădiri au fost puternic afectate de cutremurul din anul 1838, fiind ulterior demolate. În locul lor au fost ridicate altele noi, în timpul domniilor lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei (între anii 1846-1855), proiectate de către arhitecții austrieci Johan Schlatter și Iulius Freiwald, biserica fiind ulterior împodobită cu pictură de către Gheorghe Tattarescu.
2. MĂNĂSTIREA HUREZI (JUDEȚUL VÂLCEA)
CTITOR: Domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) cu familia (doamna Maria și fiii Constantin, Ștefan, Radu și Matei)
HRAM: Sfinții Împărați Constantin și Elena (21 mai)
Mănăstirea, ce reprezintă cel mai vast ansamblu monahal de arhitectură medievală din Țara Românească, a fost ridicată între anii 1690-1693, păstrându-se până în prezent în forma originală. Inițial a fost concepută ca necropolă pentru familia domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar tragica sa execuție de la Constantinopol, în anul 1714, a făcut să nu mai fie înmormântat aici, el odihnind la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
La construcția mănăstirii au lucrat unii dintre cei mai renumiți meșteri și artiști ai epocii, precum Manea zugravul, Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și zugravul de origine greacă Constantinos, care a realizat pictura – ce se păstrează până astăzi – și a întemeiat aici o cunoscută școală de zugravi.
Planul bisericii mănăstirii este triconc, având o turlă pe naos și alta pe pronaos, cu pridvorul deschis, sprijinit pe zece coloane de piatră. Incinta are formă de patrulater și include casa domnească, un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), chiliile maicilor și foișorul ridicat în secolul următor de către starețul Dionisie Bălăceanu.
În privința picturii, se remarcă ilustrarea vieții Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cât și portretele votive ale ctitorilor și ale domnitorilor dinaintea acestora.
În apropierea mănăstirii se regăsesc trei schituri: Sfântul Ștefan, ctitoria lui Ștefan Brâncoveanu; Sfinții Apostoli, ctitoria primului stareț al mănăstirii, Ioan și Sfântul Ioan Botezătorul, astăzi în ruină.
Mănăstirea a cunoscut mai multe lucrări de restaurare, atât la începutul secolului 20 cât și în anii 70. De asemenea, în anul 1992, aici a avut loc canonizarea solemnă a Sfinților Martiri Brâncoveni, ctitorii acestui locaș.
3. MĂNĂSTIREA POLOVRAGI (JUDEȚUL GORJ)
CTITORI: Frații Radu comisul și Pătru spătarul, fiii lui Danciul Zamona / boierul Danciul Barbu Pâtâianu din Milești
HRAM: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Primul locaș de cult de aici a fost ridicat între anii 1504-1505 de către frații Radu comisul și Pătru spătarul, fiii lui Danciul Zamona. Năruindu-se în timp, mănăsirea a fost rectitorită de către boierul Danciul Barbu Pâtâianu din Milești, între anii 1643-1647.
Noi lucrări de refacere i s-au făcut în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, fiind conduse de către Ioan, starețul mănăstirii Hurezi, al cărei metoc (mănăstire închinată) a devenit.
Biserica mănăstirii are plan triconc, cu o turlă pe naos, cu un pridvor deschis sprijinit pe coloane, în stil brâncovenesc. Pictura este opera aceluiași zugrav grec Constantinos de la Hurezi și a ucenicilor săi români (Andrei, Gheorghe, Istrate și Hranite), una dintre reprezentările unice de aici fiind cea a Muntelui Athos, alături de tablourile votive ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, doamnei Maria Brâncoveanu și al mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei. Un alt element unic al bisericii este reprezentat de tâmpla sculptată în lemn, cu icoane de epocă.
Alături de biserica mare se află și o biserică-bolniță, cu hramul Sfântul Nicolae (6 decembrie), ridicată între anii 1731-1732 de către starețul Lavrentie. De asemenea, mănăstirea are un muzeu ce adăpostește peste 650 de icoane vechi.
Din anul 1950, la cererea autorităților comuniste, a fost transformată în mănăstire de maici, deoarece călugării îi sprijiniseră pe partizanii anticomuniști din munți.
4. MĂNĂSTIREA LAINICI (JUDEȚUL GORJ)
CTITOR: Sfântul Nicodim de la Tismana
HRAM: Intrarea în biserică a Maicii Domnului
Tradiția spune că această mănăstire a fost ridicată de către Sfântul Nicodim, ctitorul mănăstirilor Tismana și Vodița, cel considerat întemeietorul vieții călugărești din Țara Românească, undeva spre sfârșitul secolului al 14-lea.
Inclusă în Imperiul Austriac după anul 1700, ea a fost distrusă de către autoritățile habsburgice, în cadrul campaniei de aducere a ortodocșilor la unirea cu Roma. Ulterior, în anul 1784, a fost refăcută de către mai mulți călugări veniți din Țara Românească, cu sprijinul unor boieri din Târgu Jiu, care ridică actuala biserică din piatră, între anii 1810-1817. Tot acum, mănăstirea a slujit pentru o vreme ca loc de refugiu lui Tudor Vladimirescu, fugit din cauza poliției fanariote.
În perioada de final a domniilor fanariote și după revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821), mănăstirea a fost prădată de două ori de către turci, care i-au jefuit odoarele și au ucis o parte din viețuitori.
Nici secolul 20 nu a fost mai liniștit pentru acest locaș, care a fost jefuit de către trupele germane în Primul Război Mondial, apoi, după 1948, devastat la ordinul autorităților comuniste, fiind închis până în anul 1970.
După anul 1990 a început un amplu proces de restaurare a mănăstirii, cea mai importantă lucrare fiind ridicarea actualei biserici-catedrale, proiectată de către Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, ce activa la acea vreme ca inginer constructor.
5. MĂNĂSTIREA PRISLOP (JUDEȚUL HUNEDOARA)
CTITORI: Sfântul Nicodim de la Tismana / domnița Zamfira
HRAM: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (26 septembrie)
Tradiția atribuie ridicarea primului locaș de cult de aici tot Sfântului Nicodim de la Tismana, întemeietorul monahismului din Țara Românească, însă de la această primă mănăstire nu s-a păstrat nimic.
Actuala biserică este ctitoria domniței Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, care este înmormântată aici. Aceasta are planul triconc, cu o turlă pe naos, nefiind ornamentată în exterior.
Prislopul a fost una dintre mănăstirile ortodoxe însemnate din Transilvania, de aici provenind mai mulți ierarhi, precum Sfântul Ierarh Ioan, mitropolitul Transilvaniei, ori episcopul Teofil al Vadului; tot aici a funcționat, vreme de mai mulți ani, o importantă școală de copiști de manuscrise.
Asemenea mănăstirii Lainici, și aceasta a fost distrusă la anul 1763 de către autoritățile habsburgice, la ordinul generalului Nikolaus Adolf von Bukow, fiind dărâmată cu lovituri de tun; deși a fost refăcută ulterior, stăpânitorii de atunci ai Transilvaniei au trecut-o sub ascultarea Bisericii unite cu Roma.
Mănăstirea a rămas pustie în anul 1911, fiind reînființată la anul 1948, când a redevenit mănăstire ortodoxă, prin grija patriarhului Justinian al Bisericii Ortodoxe Române; în această perioadă a slujit aici, ca duhovnic, părintele Arsenie Boca. Închisă la ordinul autorităților comuniste în anul 1959, a fost redeschisă la anul 1976, când au început importante lucrări de restaurare și construcție.
6. MĂNĂSTIREA CORNETU / MĂNĂSTIREA DIN LOVIȘTE (JUDEȚUL VÂLCEA)
CTITOR: Vornicul Mareș Băjescu și soția sa, Maria
HRAM: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
Mănăstirea, de dimensiuni mai reduse, a fost ridicată la anul 1666, nefiind împodobită inițial cu pictură. Aceasta a fost realizată ulterior, la anul 1761 pentru altar, cu sprijinul căpitanului Alexe de Loviște, respectiv la anul 1835 pentru pronaos, de către starețul Irinarh. Arhitectura acesteia este specifică perioadei lui Matei Basarab (1632-1654), având plan triconc, cu o turlă octogonală pe naos și un turn-clopotniță pe pronaos; exteriorul este decorat din panouri de cărămidă și tencuială ce alternează, cu un bumb median din cărămidă și panouri de tencuială.
Până în secolul 19, a fost închinată mănăstirii Sfântul Pantelimon din București.
Afectată de trecerea timpului, mănăstirea a cunoscut mai multe refaceri, precum cea de la anul 1850 (pentru chilii) ori 1925 (turla și altarul). Ultimele restaurări au avut loc în anii 1960, respectiv 2004-2006 (pictura). Chiliile au fost dărâmate la anul 1898, în locul lor fiind ridicată clădirea stăreției, din vechile clădiri mai păstrându-se azi doar foișorul din partea de sud-est a incintei și zidul împrejmuitor.
7. MĂNĂSTIREA COZIA (JUDEȚUL VÂLCEA)
CTITOR: Domnitorul Mircea cel Bătrân (1386-1418)
HRAM: Sfânta Treime (luni, după Rusalii)
Una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, atestată pentru prima oară la anul 1388, a fost ridicată cu rolul inițial de necropolă de către domnitorul Mircea cel Bătrân, a cărui mormânt se găsește în pridvor, alături de cel al maicii Teofana – mama domnitorului Mihai Viteazul. Biserica este în plan triconc, fiind realizată în stil bizantino-athonit, cu o turlă dodecagonală (cu 12 laturi) pe naos, fațadele exterioare fiind din piatră necioplită și cărămidă, în regiștri alternativi.
Mănăstirea a cunoscut numeroase restaurări de-a lungul timpului, cele mai importante fiind ale domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521), a paharnicului Șerban Cantacuzino dintre anii 1706-1707, când i s-a adăugat un pridvor deschis sprijinit pe coloane, cea din timpul domniei lui Barbu Știrbei (1849-1856) și cea din anii 1958-1962
Pictura inițială, realizată între anii 1390-1391, se păstrează doar parțial, în pronaos, restul fiind refăcută în decursul secolului al 18-lea de mai mulți meșteri formați în școala zugravului Constantinos de la Hurezi.
Incinta mănăstirii adăpostește și două paraclise, unul ridicat de starețul Amfilohie la anul 1583, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 august), iar altul ridicat de starețul Ioan de la Hurezi între anii 1710-1711, cu hramul Duminica Tuturor Sfinților (prima duminică după Rusalii).
Legată de mănăstire este și bolnița din apropiere, ridicată de către domnitorul Radu Paisie între anii 1541-1543, cu o arhitectură și pictură deosebite.
Vechimea și importanța mănăstirii Cozia sunt dovedite și de numeroșii ierarhi și cărturari ce s-au ridicat de-a lungul veacurilor dintre viețuitorii acestui așezământ.
8. MĂNĂSTIREA TURNU (JUDEȚUL VÂLCEA)
CTITOR: Mitropolitul Varlaam al Ungrovlahiei și negustorul Iane Lipscanul
HRAM: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)
Mai înainte de ridicarea bisericii schitului, la anul 1676, pe locul acesteia s-a aflat un alt locaș, din lemn, ctitoria ieroschimonahului Misail din a două jumătate a secolului al 16-lea. Singurele dovezi despre existența acestei mănăstiri mai vechi sunt reprezentate în prezent de chiliile săpate în stâncă din apropiere.
Mănăstirea a cunoscut mai multe refaceri, precum cea din anul 1846, când a fost ridicată turla bisericii, prin grija monahului Agafton. Ulterior, între anii 1897-1901, a fost ridicată biserica nouă, ctitoria episcopului Gherasim Timuș al Argeșului, având plac de cruce greacă înscrisă, turlă pe naos și trapeza la parter. Distrusă de un incendiu la anul 1932, a fost restaurată de către episcopul Nichita Duma al Argeșului (1923-1936), fiind construită în plan dreptunghiular, cu o turlă octogonală pe naos.
Schitul a fost desființat de către autoritățile comuniste la anul 1961, fiind reactivat 14 ani mai târziu, în 1975, inițial fiind dependent de mănăstirea Cozia. A primit statutul de mănăstire în anul 1988, iar după 1990 a cunoscut importante lucrări de restaurare.
9. MĂNĂSTIREA OSTROV (JUDEȚUL VÂLCEA)
CTITOR: Domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521)
HRAM: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)
Denumirea mănăstirii provine de la amplasarea acesteia pe o insulă (ostrov) de pe râul Olt. Cele mai vechi urme de viețuire monahală de aici datează din secolul 15, însă mănăstărea actuală este ctitoria domnitorului Neagoe Basarab, fiind ridicată între anii 1520-1521, cu plan triconc, turlă pe naos și pridvor deschis sprijinit pe stâlpi din lemn, ce se aseamănă unei prispe de casă țărănească.
Pictura bisericii a fost realizată la anul 1752 în altar și în 1760 pentru restul locașului. Una dintre cele mai însemnate podoabe ale mănăstirii este reprezentată de tâmplă, realizată din lemn de tei sculptat și aurit.