De unde apare anxietatea?
Daca vei încerca sa gasești o cauză pentru anxietate, vei incepe doar sa te simți dezamăgit și frustrat. Anxietatea are ca bază mulți factori, aceasta fiind cauza pentru care nu te va ajuta cautarea cauzei. Nu va fi o cauza, o gena sau o experiență de viață care să explice anxietatea.
Tulburările de panică
Este normal ca atunci cănd ne apropiem de marginea unei o prăpăstii să ni se faca frică. Este de înteles când cineva ne amenință cu moartea să intrăm în panică. Dar frica pentru unii din noi este exagerată și nu se limitează la nici un grad de agitație care să corespundă la situația respectivă. Panica apare de nicăieri și fără motiv. Tulburările de panică sunt un lanț de atacuri de panică ce par a fi interminabile, ce te lasă cu o frică continuă de a nu mai avea unul. Cum funcționează atacurile de panică și cum apar? De exemplu, dacă primul atac de panică l-ai avut într-un lift este foarte posibil ca atunci cănd vei intra în alt lift să apară din nou și te vei intreba „de ce acuma?”. Nu este exclus să reapară la un moment specific al zilei sau în timpul unei activități. Creierul va face legatură automat cu locul, timpul sau activitatea pe care o faceai în momentul atacului de panică, declanșând de fiecare dată aceste trăiri, stări de groază cănd vei fi în același loc sau stare. Atacul de panică este o tulburare de tip axios în care avem episoade bruște și inexiplicabile de frică exagerată, având un avalgam de sentimente amplificate ce ne copleșesc. Frica de moarte și frica de a nu înnebuni sunt cele mai frecvent stări întalnite. Frica de moarte este indusă din cauza simptomelor ce se aseamănă foarte tare infarctului miocardic. Mulți dintre noi ajung la urgențe din cauza aceasta. Cu toate acstea, un atac de panică nu poate să pună în pericol viața noastră.
Vorbind din proprie experiența, este important sa ajungem în punctul în care să realizăm că este doar un atac de panică iar viața noastră nu poate fi pusă în pericol de acesta. Fiecare dintre noi trebuie să gasească o motodă personală, fie auzită, fie inventată, pentru a prevenii un atac d+e panică sau pentru a ne ajuta să ieșim din unul. Deoarece toți suntem diferiți, așadar, la fiecare funcționează o metodă diferită, căutată cu răbdare.
Intr-o lume în care oricine poate să ajungă orice, unde posibilitățile noastre sunt nelimitate, problemele în sănătatea mentală cresc, oare de ce? S-ar putea ca nenumaratele posibilități sa ne copleșească? Scriitorul și inițiatorul școlii pentru adulți „The School of Life”, in Londra, Alain de Botton, ne explica acest paradox.
Egalitatea e un concept minunat
Defecte evolutionare
Deși avea o carieră de invidiat comediantul și intervievatorul Ruby Wax suferea de depresie. Dupa ce și-a luat un ragaz de timp pentru a putea coopera cu condiția ei, a revenit cu un show de comedie intitulat “Loosing it” care se adresează experientelor ei cu sănătatea mentală, într-un mod hilar, dar totodată cu un impact puternic. În același timp a lansat o rețea socială online numită “Black Dog Tribe”, după cum își numea Winston Churchill depresia care l-a acaparat. A fost onorată ca ofițier al ordinii sănătății mentale al Imperiului Britanic pentru angajamentul ei in domeniul sănătății mentale.
Intr-o conferinta “TedGlobal” din 2012, Ruby Wax încearcă să constientizeze populația despre felul în care este percepută sănătatea mentală și afecțiunile ei. În primul rând scoate în evidență situația alarmantă în care ne aflăm având în vedere ca 1 din 4 persoane suferă de probleme la “departamentul superior”. Exista o stigmă care vine la pachet cu problemele în sănătatea mentală, care ii face pe cei afectați să simtă o rușine îngrozitoare pentru că nu au o problemă „adevărată”, care se poate vedea la radiografie.
Într-o maniera cât se poate de comică Ruby Wax argumentează că evoluția nu ne-a pregătit pentru lumea secolului 21, suferim din cauza erorilor din evoluția noastră. Acum milioane de ani, cand omul se confrunta cu un pericol, în corpul lui se revărsau adrenalina și cortisolul, iar în cele din urmă, de cele mai multe ori, problema se soluționa prin a fi omorât sau a omorî. Problema constă în faptul că în corpul omului modern se întampla exact același proces, doar ca avem de-aface cu mult mai multe situații în care ne simțim amenințați pe care nici nu le putem rezolva prin acțiuni definitive, precum omul preistoric. Așadar, mechanismul care ne ținea alerți și ne salva acum milioane de ani, ne face să înnebunim în ziua de azi.
Percepții greșite despre natura umană
Secole la rănd am moștenit un mod de a percepe natura umană bazată pe noțiunea că suntem celule divizate, ca raționalul este separate de emoție și că societatea noastră progresează doar în cazul în care rațiunea oprima pasiunea. Aceasta a condus la faptul că vedem natura umană ca indivizi raționali care răspund în moduri directe la îndemne.
În drumul lor spre maturitate oamenii încep să se confrunte cu formarea propiei identități, totodată temându-se ca lumea înconjurătoare o să o respingă. Asta poate cauza o serie de probleme precum stress, anxietate, panică și comportament auto-distructiv. E foarte important pentru oameni să simtă că aparțin de un grup și pe ei replicați în alti oameni. Imensa industrie a propiei imagini , joburile și banii create de această constiție o mare parte din cultura contemporană. Proiecțiile pe care le creăm despre noi înșine, se transformă într-un fel de ființe vii, care necesită îngrijire zilnică. Ele ne distrag de la realitatea morții, o parte fundamentală a vieții. La conferința Ted Global din 2011, actrița Thandie Newton vorbește despre conceptul de „oneness” ca o conecsiune infinită cu alte ființe umane care ne aduce înapoi la esența noastră. Aceasta se poate realiza prin a face un pas înapoi, a lua o pauză de la încercarea de a găsi autenticitatea, a fi coștient de oamenii din jurul nostru și de a ne conecta cu ei.
Aici intervine importanța tradițiilor (Terapia prin arta?), aceste ritualuri sociale, ca timpuri în care ne oprim de a ne focusa pe noi și realizăm că avem emoții, scopuri si idealuri comune și facem parte din ceva mai mare.
Rețelele sociale și tendința de a ne izola. Effectul „Goldilocks”
În ultimii 15 ani, Sherry Turrkle, a studiat cum dispozitivele noastre și personalitățile noastre online redefinesc conexiunea inter-umană. Turkle este de părere că dispozitivele noastre alterează ce facem și cine suntem. De exemplu oamenii trimit mesaje, scrisori și fac cumpărături în timp ce se află la ședințe sau la masa de seară și așa mai departe. Părinții nu le mai dau întreaga atenție copiilor, acestia suferă, dar le oglindesc comportamentul. Până și la ceremoniile funerare evadam în tehnologie. Toate acestea ne conduc spre a nu mai putea relaționa cu alții, schimbă felul în care ne raportăm la propia persoană și diminuează capacitățile noastre de reflecție interioară. Cu alte cuvinte: „Ne obișnuim să fim singuri impreună”. Chiar daca vrem sa socializăm în viața reală, totodată există dorința de a fii în permanență conectat cu toate celelalte locuri unde am mai vrea sa fim în momentul respectiv.
Oamenii vor să își personalizeze viețile. Vor să aibă posibilitatea să intre și să iasă din orice loc în care se află, pentru că cel mai important este, să poți să controlezi ce și cui îi dai atenție. Oamenii vor să meargă la ședință, dar vor să dea atenție doar aspectelor de care sunt interesați. Faptul că putem controla cum ne distribuim atenția este un lucru bun, dar contribuie și la a ne ascunde unu de altul. Efectul „Goldilocks” ne domină relația cu oamenii din jurul nostru: îi vrem nici prea aproape, nici prea departe, îi vrem la o distanță corespunzătoare, pe care o putem controla. Nu putem controla durata conversațiilor purtate față în față cu semenii noștrii. Nu ne putem edita textul și nici retușa chipul. Relațiile interumane sunt dezordonate, vaste, provocatoare și avem tendința de a le ordona cu tehnologia. Sacrificăm conversația pentru conexiune, iar în timp pare că uităm de asta. Dar conversațiile cu alții ne învață cum să conversăm cu noi înșine. Deseori auzim că „decat să sun, aș trimite un mesaj”. Ne tentează mașinăriile care oferă promisiunea de a avea grijă de bătrâni, suntem sensibili la empatia virtuală, oare nu mai suntem siguri pe noi că vom fi în stare sa avem grijă de cei dragi? Avem mai multe așteptări din partea tehnologiei, decât din partea noastră. Suntem singuri, dar ne este frică de intimitate, dispozitivele ne dau iluzia companiei fără provocarile unei prietenii. Mediul online ne satisface nevoia de a fi intotdeuna auziți, nicioată singuri, singurătatea fiind o considerată o problemă care trebuie rezolvată prin conexiune, conexiune care e din ce în ce mai mult un siptom decât leacul. Împărtășesc, așadar sunt, vreau să fim o emoție, așadar trebuie să trimit un mesaj, în cazul în care nu suntem conectați nu ne simțim în largul nostru. Ne pierdem capacitatea de a sta în singurătate și ne folosim semenii ca să ne simțim mai puțin anxioși și mai vii, când singuratatea este de fapt momentul în care ne găsim pe noi înșine, un punct din care ar trebui să plecăm ca să îi întâmpinăm pe alții și să formăm atașamente reale. Astfel formăm relații mai conștiente cu noi și cu cu alții.
Social Media a devenit înlocuitorul mai performant a jucăriei Tamagotchi. Această jucărie cere ca nevoile sale zilnice să fie menținute de proprietar. Am ajuns la un nou stil de viața unde realitatea virtuală se hrănește din impulsurile umane de a experimenta pe noul “eu”. Imperfecțiunea a ajuns sa fie vazută e ca fiind o latură vulnerabilă de-a noastră.
CAPITOLUL I.III
Terapie prin Artă
Când auzim cuvântul artă ne gândim la ocupații creative cum ar fi teatrul, dansul, desenul, pictura, muzica, sculptura și multe altele. Prin acești termieni se deduc cuvintele sensibilitate și suflet. Toate acestea sunt posibile doar cu ajutorul intuiției. În cartea “Breviario di estetica”, filosoful Benedetto Croce susține că o lucrare de artă este adevărată doar dacă aceasta este facuta prin intuiție. Acesta susține că intuiția există doar pe baza unui sentiment. Așadar, terapia prin artă este o îmbinare perfectă între modalitățile teraputice și cultură, “pentru a crea o formă psihică şi fizică de optimizare”.
Terapia prin artă este destinată pentru copiii și adulții ce suferă de probleme psihice cât și psihice. Aceasta modalitate de tratament a dat roade pâna și la adulții cu probleme personale, dându-le mai multă încredere de sine. Evident, terapia prin artă folosește arta ca tratament. Psihologul Gabriela Romaneț susține faptul că terapia prin artă este cea mai eficientă și ușoară modalitate de a da rezultate optime, având în vedere că există anumite boli ce pot fi ameliorate doar prin dans, teatru sau muzică eliminând tratamentele medicamentoase. Fiind o terapie spicializată pe boli mentali, terapia prin artă este realizată prin munca în echipa a unui psiholog și a unui artist ce se numesc art-terapeuți. Mihai Răzuș este un actor de teatru ce susține faptul că metoda de lucru aplicată este foarte important întrucât persoanele cu dizabilități ajung sa fe foarte ușor răniți. Mihai Răzuș a lucrat în una din clinicile din Buburești pentru a preda la persoane cu vârste de 30 de ani pe plan fizic iar pe cel psihic de 5. Acesta a dorit sa îi învețe prin pantomimă să se amuze, gândeasca sau să se tundă.
În terapia prin arta și creație artistică, Maria Urma zice că, terapia în artă ca metodă psihică de tratament este din ce în ce mai popular în lista activităților specific mileniului III care încearcă să reducă armonia natural în viața omului acaparat de dezordine și haosul abuzului tehnologic.
Terapia prin artă are ca bază convingerea a procesului de creație ce implică auto-expresia artistică. Aceasta ne ajută la reducerea stresului, gestionarea comportamentului, creșterea conștiinței de sine și stimei de sine.
Metoda aceasta a utilizării artei în tratamentele sănătății mentale își are radăcinile încă din secolul XVIII. Un artist britanic numit Adrian Hill, autor al cărții “Art versus illness”, a dat naștere teremenului de “terapie prin artă”. Adrian Hill explica faptcul că această terapie constă în idea orientării complete a spiritului spre emanarea energiei creatoare a celor ce suferă de orice fel de piedici mentale din cauza faptului că aceasta este în mod normal inhibată. Toate acestea îl vor ajuta pe pacient să-și contruiască o graniță puternică impotriva problemelor.
În multe tări terapie prin artă este folosită de asociații profesionale pe acest domeniu ce contribuie la standardizarea educației și practicii. În Romania modalitatea asta de terapie este folosită strict doar pentru persoane cu dizabilități nedând importanță celor ce suferă de tulburări mentale “banale” cum ar fi anxiatatea sau depresia.