Corul din Lugoj și-a adus din plin contribuția la evoluția muzicii românești.
Tudor Flondor este un compozitor care a excelat printr-o singură lucrare și anume Somnoroase păsărele. Multe lucrări au fost scrise pe text de Eminescu dar piesa lui Tudor Flondor este cea mai valoroasă dintre ele. Această lucrare continuă să fie una din cele mai apreciate coruri ale muzicii românești.
Teodor Teodorescu s-a născut în anul 1876 și a fost dascăl la diverse școli din Galați. Majoritatea compozițiilor lui sunt lucrate tot în stil folcloric iar caracteristica lucrărilor lui ar fi claritate, naturalețe. Aici menționăm lucrările: Lelițo de la Munteni, Fă-mă Doamne-un val de tei, Lumea mea, Eu mă duc, codrul rămâne, Foaie verde pădureț, Hai lelițo, hai, Mândruliță din cel sat, Puiculița mea, Imnul heruvic, Ca pre Împăratul, Pre Tatăl. În creațiile lui întâlnim modurile folclorice destul de frecvent.
Enrico Mezzetti a fost acel om de muzică care a îmbogățit viața muzicală a orașului Iași unde și-a adus aportul și în muzica corală cât și în cea instrumentală. A scris și pentru muzica instrumentală dar vrednică de aducere-aminte sunt corurile sale: Zece coruri pentru coruri mixte cu caracter național și patriotic, Coruri pentru voci mixte și egale pe motive populare, Cântece de colindă și stea. O piesă care s-a bucurat de respectul publicului este Mihai Bravul. Și el ca mulți alți compozitori ai vremii, a adaptat multe piese de factură folclorică aici menționând: Du-te dor, Măi Gheorghiță, Știi tu mândră ce ți-am spus, Lele-a dracului mai ești, Vai mândruțo, dragi ne-avem.
Paul Ciuntu a făcut pregătirea muzicală în Germania, la Conservatorul din Leipzig, unde a studiat cu Salomon Jadassohn însă a fost elev și al lui Carol Miculi. A întreprins și activitatea de dascăl la diverse școli de muzică din țară și din Germania. A compus mai mult muzică instrumentală aici menționând lucrările Trio pentru vioară, violoncel și pian, Lieduri pentru voce și pian. În ceea ce privește muzica corală avem culegerea Coruri laice.
D. G. Kiriac este unul din compozitorii care a contribuit la dezvoltarea muzicii corale românești. El a trasat linia pe care vor merge compozitori români precum: Mihail Jora, Paul Constantinescu, Mihail Andricu, Marțian Negrea, Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Sigismund Toduță.
Ceea ce este deosebit la Kiriac este faptul că deși a învățat în Franța, el nu s-a lăsat influențat de curentele existente acolo și a revenit în patria sa unde va ajuta la dezvoltarea artei corale românești. În piesele lui Kirac întâlnim influența folclorică. D. G. Kiriac afirmă: Avem de toate pentru o anume pătură a soceității, pentru pătura așa-zisă cultă: conservatoare, operă, diferite concerte. N-avem însă nimic pentru sufletele marii mulțimi, pentru popor, nici chiar societăți corale ori instrumentale ca în alte țări . . . ce e de făcut?
Prin întemeierea acestei formații corale Carmen, D. G. Kiriac își va aduce aportul la valorificarea cântecului românesc. Vom menționa câteva lucrări de maximă importanță pentru arta corală românească: Codrule, codruțule, Cîntecul plugarului, Du-te iarnă, Vine ploaia, Secerișul, Străină pe lume, Hai, hai, murgule, hai!, Vântuleț ce treci prin nori, Cîntecul miresei, Morarul, Am umblat pădurile.
Are și lucrări religoase dintre care amintim: Sfinte Dumnezeule, Troparele Învierii, Pre cuvîntul, Liturghia psaltică are cântece patriotice: Cîntăm libertatea. D. G. Kiriac a compus un întreg repertoriu destinat elevilor. El considera că soarta muzicii românești în școală se hotărăște.
Una din marile evoluții muzicale din România i se datorează lui Gheorghe Cucu. Va va studia la Conservatorul din București iar după aceea va pleca la studii în Franța unde își va îmbunătăți aptitudinile muzicale datorită experienței de la Schola Cantorum. Încă din perioada petrecută în Franța, Gheorghe Cucu a început să-și dovedească geniul componistic. Gheorghe Cucu a folosit influențe folclorice și datorită acestui fapt, muzicianul Riegler-Dinu relata: Stilul tînărului compozitor romîn e surprinzător de adecvat poeziei.
După ce a terminat școala în Franța, la fel ca D. G. Kiriac s-a întors în țară. Consemnăm o parte din piesele sale corale cele mai reprezentative: Cîntec pentru copilași, Floricică galbenă, Trandafir frumos, Frunză verde, poamă neagră, Coroană de vișinel, Satiră-Unde mergi tu roască-broască?, Dor de primăvară, Cetină, cetioară, Doină, Mărioară, Ursitoarea, Mincinosul, Greierul, Haz de necaz, Frumosul vine pe apă.
Și piesele sacre sunt la un nivel înalt deși nu întotdeauna aici amintind: Crucii tale, Heruvic în mi major, Răspunsuri mari, Axion, La rîul Vavilonului, Liturghia nr.1, Coruri religoase.
D. G. Kiriac este inițiatorul asociației Carmen. George Breazul spunea următoarele despre acest cor referitor la prima prestație cu publicul: Concertul de inaugurare dat de Carmen, societate corală pentru cultivarea și răspândirea muzicii în popor, sub direcția lui D. G. Kiriac, a avut loc în seara de 18 decembrie 1901. Programul artistic întrunea, alături de numele lui Paletsrina, Haydn, Gevaert, Gastinel, numai nume românești: Ion Vidu, Timotei Popovici, C. Dimitrescu, George Stephănescu și, în trei din cele zece puncte ale acestui program, D. G. Kiriac, cu colinde și cântece populare românești armonizate. Public destul de numeros- relatează presa de specialitate a timpului – deși high-life-ul nu s-a înjosit să onoreze cu înalta-i prezență un concert, în care avea să audă cîntîndu-se în românește cîntece românești.
Această formație corală se axa mai mult pe lucrări românești de factură folclorică. După ce a murit D. G. Kiriac la cârma coralei va fi Ioan D. Chirescu iar standardul muzicii corale românești va crește tot mai mult datorită unor asociații muzicale precum: corala lui Gavriil Musicescu, corala lui Ion Vidu de la Lugoj etc. Datorită acestor coruri muzica corală a cunoscut o intensă dezvoltare. Ioan Dimitrie Chirescu s-a născut la 5 ianuarie 1889, la Cernavodă şi a decedat la 25 martie 1980 la Bucureşti. Compozitor, profesor universitar şi dirijor de cor a desfăşurat o amplă activitate de valorificare şi promovare a muzicii tradiţionale.
A urmat între anii 1910 şi 1914 Conservatorul din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Alfonso Castaldi la contrapunct şi pe Dumitru Georgescu-Kiriac la teorie şi solfegiu. În anul 1922 a fost admis la Schola Cantorum (Paris), unde a studiat cu Guy de Lioncourt contrapunct şi Vincent d'Indy compoziţie, orchestraţie şi dirijat şi al cărei absolvent a devenit în 1927. De asemenea, a urmat Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Este autorul a peste patru sute de piese corale, multe dintre ele având ca sursă de inspiraţie folclorul muzical românesc. Lucrările lui I. D. Chirescu urmăresc cel puţin trei direcţii: piese didactice (aranjate pentru voci de copii), creaţii religioase (dintre care o parte se înscriu în genul motetului şi în cel al misei) şi coruri în care a armonizat melodii populare (vezi anexa 8), vechi colinde (vezi anexa 9). Muzicologul Viorel Cosma consideră accesibilitatea, cantabilitatea şi simplitatea scriiturii polifonice trei atuuri care au îngăduit ca opera compozitorului să se bucure de un mare succes la public.
I. D. Chirescu a fost dirijor şi director artistic al societăţii corale „Carmen” din Bucureşti din anul 1927 până în anul 1950. În perioada 1928-1973 a dirijat corul bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti.
În domeniul didactic a început ca instructor de muzică la Fălticeni şi în capitală. În anul 1927 a fost numit profesor la Conservatorul bucureştean, unde a susţinut timp de trei decenii şi jumătate cursuri de teoria muzicii şi solfegiu. A fost director al aceleiaşi instituţii între anii 1950 şi 1955. Din anul 1932 a fost vreme de şapte ani profesor la Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti. În anul 1962 se retrage din activitatea profesorală.
Am ales spre analiză două piese din creaţia compozitorului, una de factură folclorică şi cealaltă facând parte din categoria piesă corală. Dacă prima piesă este armonizată, citatul folcloric şi monodia colindului fiind respectate întocmai, a doua piesă aparţine inspiraţiei melodice a compozitorului . Aceste piese fac parte din repertoriul de şcoală şi aparţin repertoriului coral pentru copii.
„Mama” este o piesă executat într-un tempo potrivit de rar, Andantino, şi într-o manieră simplă, aşa cum rezultă din notaţia compozitorului. Asemănătoare doinei, este scrisă pentru cor pe voci egale, armonizarea realizându-se pe trei voci, Sopran I, sopran II şi Alto şi solist.
Apariţia în partitură a părţii solistice separă piesa în două secţiuni. Partitura solistului dezvăluie o linie melodică sinuoasă, liniştită, cu caracter narativ. Corul însoţeşte solistul cu linii melodice secundare, ce sprijină din punct de vedere armonic melodia conducătoare În acompaniamentul corului regăsim ca tehnici de realizare pedala (isonul) şi cântarea antifonică (responsorială), moştenite în muzica românească din cântarea bisericească.
Tiparul versurilor este octosilabic, catalectic, constituind un indiciu al arhaismului acestei poezii:
„E a-șa se-ni-nă sla-va,
Și-i a-tâ-ta pace-n aer
Stau cul-cat și țes în-tr’u-na
Dintr-al gându-ri-lor ca-ier.”
Rima pseudostrofelor rezultă din combinaţiile simetrice ale ultimelor podii. Relaţia vers – rând muzical determină coincidenţa dintre dimensiunea rândului melodic cu cea a versului. Gruparea pseudostrofei este de două versuri în strofa melodică. Prin scurtimea versurilor se asigură fixarea în memoria ascultătorilor a textului cântat, implicit, transmiterea repertoriului generaţiilor viitoare, care vor fi capabile să recunoască piesa ca fiind valoroasă din punct de vedere muzical.
Ritmul este giusto-silabic, fiind compus în măsuri simple alternative (două pătrimi şi trei pătrimi).
Fiind o piesă compusă în tonalitatea Sol major, armonizarea respectă canoanele clasice de gândire tonală.
Ambitusul, de duodecimă perfectă este dat liniile melodice ale vocilor acompaniatoare şi linia melodică a solistul vocal. Formulele melodice se încadrează în intervale de terţă, cvartă, cvintă, intervale agreate de limba română în vorbire
Prima secţiune are două fraze, cadenţele interioare din această secţiune sunt cadenţe deschise (treapta a V-a – Re major)
A doua secţiune, construită pe o cantilenă ce se desfăşoară tot pe două fraze, are două cadenţe, deschisă (treapta a V-a – Re major) şi modulantă, la relativa minoră a tonalităţii de bază (mi minor). Această pendulare de Major-minor din finalurile frazelor muzicale, caracterul narativ al poeziei, dezvăluie asemănarea acestei piese cu doina populară românească.
După cea de a treia strofă, compozitorul reia melodia din debutul piese, ca o concluzie a acestei povestiri muzicale. Forma este deci tripartită, dar repatarea A-ului şi a B-ului aşază materialul sonor într-o formă tripentapartită de genul ABABBA.
Cea de a doua piesă supusă analizei este piesa „Doruleţul”. Armonizată pentru cor pe trei voci egale, sopran I, Sopran II şi Alto, este considerată o adevărată bijuterie muzicală dedicată corului pentru copii.