Capitolul 3. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
3.1. Personalitatea autoritariană și tendințele populiste
Autoritarianismul lui Donald Trump poate fi considerat diferit de noțiunea cu care suntem obișnuiți prin definiția brută a conceptului, poate și din motivul că acesta reușește să mascheze mult mai convenabil și prielnic aceste trăsături, astfel încât maniera de a deține control și de a dispune de putere asupra adepților ideologiei pe care o promovează să scape de sub conștiența și vigilența acestora tocmai pentru că este complet și stringent vădită. Așadar, personalitatea sa nu trădează o disciplină excesivă, o rigurozitatea a ordinii, sau o seriozitate și un control și o reprimare a sinelui foarte intense, din contră, el apare adesea ca având o personalitate spontană, fără a-și impune restricții scrupuloase de comportament sau de limbaj, uneori demascând o ușoară incoerență și inconsistență în informațiile pe care le furnizează audienței, un haos înșelător, probabil aranjat să apară în acest fel pentru a lăsa loc dramaticului.
Capacitatea de a domina, de a manipula este posibilă, în primul rând, prin favorizarea unui cult al personalității, o căutare permanentă a adulației, care se manifestă prin mai multe modalități de captare, conservare, și perpetuare a fascinației. Pozând drept capabil, ba mai mult, drept singura alternativă care poate schimba o ordine socială fragmentată și un sistem politic dezbinat, își glorifică acțiunile pretinzând apreciere și valorificare din partea adepților săi: „Când se vor calma apele, îmi vor mulțumi” (Trump, 2017), „2017 a fost un an al realizărilor monumentale” (Trump, 2018). De asemenea, prin maniera de a se exprima, sugerează că trăsăturile puternice ce îl legitimează și îi oferă recunoaștere meritorie din partea audienței sunt loialitatea și mobilizarea responsabilității manifestată prin respectul și aducerea la îndeplinire a promisiunilor făcute: „Cu 6 luni în urmă am promis că vom reduce taxele pentru a aduce înapoi efervescența Main Street-ului – și exact asta se întâmplă”, „În campania mea, mi-am dat cuvântul că, dacă voi fi ales, voi folosi toate instrumentele legislative pentru a combate comerțul inechitabil, pentru a proteja muncitorii americani, și pentru a apăra securitatea națională. Astăzi, am făcut încă un pas decisiv spre îndeplinirea acestui angajament”, „Mulțumită REDUCERILOR istorice ale TAXELOR pe care eu le-am aprobat oficial semnând documentele legislative, salariile voastre au CRESCUT semnificativ, taxele voastre s-au REDUS semnificativ, și America este din nou DESCHISĂ PUBLICULUI” (Trump, 2018), „Sunt un Președinte foarte activ cu multe acțiuni în desfășurare” (Trump, 2017). Astfel, reușește să promoveze iluzia progresului, punându-l în evidență prin compararea constantă cu situația dintr-un trecut nedelimitat specific în timp, ci descris ca fiind simplu „istorie”: „Reducerile taxelor sunt cele mai semnificative reduceri de taxe, cele mai semnificative din istoria Americii […] indiciile revenirii Americii pot fi observate la companii ca aceasta, care a avut cel mai prosper an din istoria sa de 35 de ani”, „Noi am creat aproximativ 2.2 milioane de locuri de muncă de la alegeri încoace. Rata șomajului este acum cea mai scăzută din ultimii 18 ani […] numărul cetățenilor americani care aplică pentru beneficii în urma șomajului este cel mai redus din ultimii 45 de ani […] rata șomajului pentru persoanele afro-americane se află la nivelul cel mai scăzut înregistrat vreodată, rata șomajului în rândul femeilor este la nivelul cel mai scăzut din ultimii 17 ani” (Trump, 2018), „Bursa de valori tocmai a atins un nou record cu cea mai lungă serie câștigătoare nemaivăzută de decenii încoace” (Trump, 2017). De asemenea, Donald Trump speculează adulația publicului prin crearea unui aparent contact cu indivizii, actualizând constant și în timp real în mediul online activitățile pe care le îndreprinde, locațiile în care se află și cu cine, și judecățile pe care le gândește despre eveniment. În aceeași ordine de idei, provoacă impresia stabilirii unei relații persistente în timp cu publicul său prin pretinsa gratitudine pe care o primește din întrevederile cu persoane obișnuite: „Îmi voi aminti întotdeauna timpul petrecut astăzi cu studenți, profesori, și familii curajoase”, „Melania și cu mine am întâlnit niște oameni atât de incredibili seara precedentă în Broward County, Florida. Nu îi vom uita niciodată, nici pe ei nici seara petrecută alături de ei!” (Trump, 2018).
Pentru a-și susține această dorință de apropiere cu populația, Donald Trump se folosește de naționalism, de înclinația către colectivism, integritate, și unificare sub aceleași valori ideologice ale cultului națiunii. Prin retorica acestui naționalism, Donald Trump încearcă să motiveze populația spre a se îndepărta de etica individualistă și spre a-și însuși o identitate în interiorul comunității spre interesul căreia să se responsabilizeze, a cărei prosperitate să devină prioritară, și pentru a cărei menținere în poziția dominantă a ierarhiei puterii internaționale să își asume o conștiință națională intensă și să acționeze loial ca un tot unitar în vederea afirmării valorilor prețuite. Donald Trump dispune de o măiestrie a argumentației și a deducției acelor elemente cu ajutorul cărora, prin limbaj și oratorie, poate iniția în mintea fiecărui individ în parte un sentiment patriotic, pe care îl poate exploata în continuare pentru a edifica în cele din urmă conștiința colectivă. Astfel, în primul rând, limbajul său este saturat de cuvinte și sintagme care sugerează descendență și înrudire a întregii populații, și activează sentimentele de apartenență, siguranță, putere, și devotament mutual (statul pentru indivizi, indivizii pentru stat), precum familie, comunitate, neam, națiune, credință și încredere, unificare sub un întreg puternic care este pregătit să depășească dificultățile exterioare: „Noi suntem toți uniți unii cu ceilalți drept o singură familie americană, iar suferința voastră este povara tuturor”, „În momentele de tragedie, lianții care ne mențin pe poziții sunt familia, credința, comunitatea, și patria”, „[…] nimic nu este mai rezistent decât puterea voinței și vigoarea poporului american” (Trump, 2018), „Îi rog pe toți cetățenii să creadă în ei înșiși, în viitorul lor, și, încă o dată, să creadă în America”, „Când americanii sunt în nevoie, americanii lucrează împreună – și noi suntem un singur neam. Și atunci când înfruntăm dificultăți, ne apropiem și mai mult unii de ceilalți, devenim și mai puternici, și mai determinați ca oricând”, „Nicio forță distructivă din lume nu este mai puternică decât forța și rezistența poporului american”, „[…]Aceasta este maniera în care vom avea succes cu toții și vom progresa împreună– ca o echipă, un neam, și O SINGURĂ FAMILIE AMERICANĂ”(Trump, 2017).
Un laitmotiv predominant în retorica despre națiune a lui Donald Trump este îndemnul la investirea tuturor resurselor în vederea renașterii unei prosperități pierdute într-un trecut despre al cărui belșug amintește ca fiind incontestabil și una dintre trăsăturile ce distingeau, din perspectiva puterii, poporul american de restul lumii. Acest timp nu este delimitat specific și precis, ci este ambiguu în mod intenționat, pentru a declanșa în mintea indivizilor dorința de a acționa, stimulată de o nostalgie himerică: „AMERICA va fi din nou o NAȚIUNE care gândește măreț, care are vise și mai grandioase, și care întotdeauna țintește către stele”, „După mulți ani în care am reconstruit ALTE națiuni, în cele din urmă reclădim națiunea NOASTRĂ – și ne restituim încrederea și mândria!”, „Am avut marea onoare să stau alături de muncitorii noștri incredibili și să arăt lumii că AMERICA s-a întors – și ne întoarcem mai măreț, mai bine, mai puternic decât oricând!”, „Aducem înapoi fabricile, aducem înapoi locurile de muncă, și aducem înapoi acele patru cuvinte minunate: FABRICAT ÎN STATELE UNITE!” (Trump, 2018), „Prosperitatea se întoarce pe țărmurile noastre deoarece punem MUNCITORII americani și FAMILIILE pe primul loc”, „Dacă dorim să renaștem PROSPERITATEA, să restaurăm OPORTUNITĂȚILE, și să restabilim DOMINANȚA economică, atunci avem nevoie de o reformă fiscală care să fie pro-creștere, pro-job-uri, pro-muncitor, pro-familie, și, desigur, PRO-AMERICANĂ!” (Trump, 2017).
Având ca model acest trecut înfloritor, Donald Trump încearcă să evidențieze capacitatea extraordinară a poporului american de a se adapta la noutate și schimbare, de a oferi strategii creative care să stimuleze inovația, și accentuează ingeniozitatea poporului american ca fiind o paradigmă de urmat pentru celelalte state ale lumii, încercând să inoculeze audienței ideea unei preeminențe a competenței americane în raport cu exteriorul: „Felicitări @ElonMusk și @SpaceX pentru lansarea reușită a #FalconHeavy. Această realizare, împreună cu partenerii comercial și internaționali ai @NASA, continuă să demonstreze ingeniozitatea americană la cel mai ridicat nivel!” (Trump, 2018), „În America, […]prețuim femeile și bărbații care transformă visele în realitate cu propriile lor mâini. […]Suntem o națiune de antreprenori, suntem NAȚIUNEA…suntem națiunea care se află mereu pe punctul de a crea o nouă invenție […]”, „Marinarii noștri sunt cei mai buni din lume”, „Împreună, scopul nostru este […] să celebrăm MĂREȚIA AMERICANĂ ca exemplu remarcabil pentru restul lumii […]”, „ Când americanii sunt liberi să progreseze, să inoveze, și să prospere, nu există nicio provocare care să fie prea mare, nicio sarcină prea dificilă, și niciun obiectiv prea greu de atins. Suntem o națiune de exploratori, pionieri, inovatori, și inventatori. Suntem o națiune în care indivizii muncesc din greu, au vise mărețe, și nu se lasă niciodată bătuți […]” (Trump, 2017).
Așadar, în lumina trecutului evocat ce trebuie egalat ca prosperitate, a prezentului care arată constant capacitățile, inteligența, și amploarea evolutivă a poporului american, și a viitorului pe care Donald Trump îl promite memorabil, marcant, și admirabil, Președintele pretinde legitimitate, autoritate, dominanță, și respect în primul rând, din partea fiecărui cetățean american pentru valorile, cultura, însemnele, și simbolurile naționale, și, în al doilea rând, din partea celorlalte state pentru întregul ansamblu de ideologii, principii fundamentale, și elemente culturale care întrunesc conceptul de națiune americană: „Onorăm drapelul nostru american grandios, ducem mâinile la piept pentru jurământul de Credință, și ne ridicăm cu toții în picioare pentru Imnul Național”, „Luptăm pentru fermierii noștri, pentru țara noastră, și pentru DRAPELUL AMERICAN. Dorim ca drapelul nostru să fie respectat – și dorim respect pentru IMNUL NAȚIONAL, de asemenea!” (Trump, 2018), „Amintiți-vă de datoria pe care o aveți. Onorați istoria. Aveți grijă de oamenii pe care Dumnezeu îi trimite în viețile voastre – și IUBIȚI și PREȚUIȚI națiunea!” (Trump, 2017). De asemenea, într-o exacerbare a naționalismului pe care în mod sugestiv încearcă prin retorică să îl trezească în percepția audienței sale asupra statului, sancționează verbal destul de agresiv toate comportamentele care fac aluzie la lipsa de devotament, condescendență, și deferență față de simbolurile încărcate de semnificații atât de proprii poporului american: „NFL a decis că nu va impune jucătorilor să se ridice în picioare pentru ascultarea Imnului Național. O categorică lipsă de respect la adresa minunatei noastre națiuni!” (Trump, 2017).
Acest naționalism al Președintelui Donald Trump tinde să capete trăsături xenofobice, întrucât discursul său abundă de eterogenitatea dintre noi, ca grup compact, interior națiunii, și propriu comunității, și ceilalți, ca orice alt element din exterior, fie ca stat, fie ca alte tipuri de instituții, fie ca indivizi particulari. Astfel, naționalismul se extinde până în punctul în care își face apariția lipsa înclinației pentru anumite norme democratice, manifestată prin rasism, islamofobie, promovarea repetitivă a unor idei nesusținute de mărturii, probe demonstrative, sau fapte doveditoare, discreditarea minorităților etnice pe fundamente stereotipice și prejudecăți, și înclinația pentru a idealiza lideri politici autoritari, precum Putin, sau chiar Mussolini, așa cum a ilustrat în timpul campaniei electorale, pe 28 februarie 2016, prin faimoasa postare pe platforma Twitter a unui citat al conducătorului italian: „"@ilduce2016: “Este mai bine să trăiești o singură zi fiind leu decât 100 de ani fiind oaie.” – @realDonaldTrump #MakeAmericaGreatAgain"”(Trump, 2016).
Poate una dintre cele mai controversate decizii pe care Președintele a dorit să o implementeze s-a referit la construirea zidului la granița cu Mexic, interzicerea pătrunderii pe teritoriul Statelor Unite a imigranților din 7 state ale Orientului Mijlociu, fapt cunoscut sub numele de Travel Ban, și desființarea politicii DACA, funcțională sub regimul Obama, care presupunea alocarea unei perioade de doi ani pentru persoane imigrante în termeni ilegali, și anume tineri veniți pe teritoriul Americii încă din copilărie, astfel încât aceștia să aibă timpul necesar pentru a întruni condițiile de primire a unui permis de muncă: „Statele Unite au nevoie de securitatea asigurată de Zidul de la Granița Sudică, care trebuie să fie inclus în orice autorizație DACA” (Trump, 2018). Președintele Donald Trump și-a manifestat în repetate rânduri aversiunea față de refugiați și imigranți, justificând-o printr-o retorică a groazei, insecurității, riscului, și amenințării: „Avem nevoie de Zid pentru siguranța și securitatea națiunii noastre. Avem nevoie de Zid pentru a opri influxul masiv al drogurilor provenite din Mexic, stat clasificat acum ca fiind cel mai periculos din lume.” (Trump, 2018). Astfel, prin limbajul său, are tendința de a se referi la aceștia ca fiind surse ale contaminării statului cu indezirabilități, sugerând ideea că în lipsa lor, infracționalitatea ar scădea semnificativ și expunerea la pericol s-ar diminua, delimitând, așadar, în mod flagrant, interiorul și exteriorul, încercând să creeze iluzia unui paradis ideal posibil numai prin păstrarea unei națiuni nealterate de extinderea fenomenului imigrației: „Toată lumea încearcă să demonstreze dacă este vorba despre exilare sau nu. Numiți-o oricum vreți, este despre a nu lăsa oameni răi (cu intenții rele) să pătrundă pe teritoriul țării!” (Trump, 2017), „Jurisdicțiile de refugiu au eliberat cel puțin 142 de membri ai grupărilor de gangsteri pe tot întinsul teritoriului Statelor Unite, facilitându-le acestora ocazii de a comite toate tipurile de infracțiuni violente acolo unde nu ar fi existat niciuna. […]”(Trump, 2018). Prin urmare, inoculează ideea conform căreia orice acțiune externă este o invazie și periclitează integritatea cetățenilor, considerent ce este menit să întărească spiritul naționalist al audienței: „Dacă nu avem un sistem bazat pe zid, nu vom avea țară. Congresul trebuie să finanțeze ZIDUL DE LA GRANIȚĂ și să interzică subvențiile pentru jurisdicțiile pentru refugiați care amenință securitatea națiunii noastre și a poporului. Trebuie să aplicăm drastic legea și să ne protejăm cetățenii!” (Trump, 2018). De asemenea, sancționează verbal acțiunile politice ale administrației anterioare a Președintelui Obama care au permis această sfidare a spiritului națiunii – „Vă vine să credeți? Administrația Obama a fost de acord să primească mii de imigranți ilegali din Australia. De ce? Voi studia această înțelegere prostească!” (Trump, 2017), și decizia judecătoriilor de a nu aproba zidul – „Am instruit Departamentul Securității Naționale să verifice FOARTE ATENT persoanele care pătrund în interiorul țării. Curțile judecătorești fac această operațiune foarte dificilă!”, „Interdicția de călătorie în Statele Unite ar trebui să fie mult mai amplă, mult mai aspră, și mult mai specifică – dar în mod stupid, asta nu ar fi în conformitate cu ideologia politică actuală!” (Trump, 2017).
Una dintre cele mai bune dovezi ale naționalismului xenofobic al Președintelui Donald Trump este tendința către agresivitate verbală în special îndreptată către alți lideri politici, de exemplu Kim Jong Un al Coreei de Nord, către imigranți, sau către grupările teroriste, și lipsa de tact sau cumpătare în acest sens, trădând o ignoranță față de posibilele riscuri suscitate de aceste declarații. Mimând curajul, Donald Trump își revendică un drept acordat de el însuși de a sugera celorlalți ce trebuie să gândească despre anumite instanțe exterioare, și, desigur, în mod absurd, își legitimează reacțiile prin faptul că le conferă o semnificație de obligație ce trebuie îndeplinită în vederea asigurării păcii internaționale.
Protejând concepția naționalistă descrisă anterior în lucrare, retorica lui Donald Trump în ceea ce privește imigranții, în special cei proveniți din Orientul Mijlociu, se extinde până în punctul în care li se adresează cu apelativele de teroriști sau extremiști, și devine violentă pentru a dezlănțui o efervescență ofensivă din partea audienței asupra acestor minorități, mizând pe psihologia fricii și încurajând practic excluziunea socială, stigmatizarea, discriminarea, comportamentele brutale față de aceștia, făcându-le să apară ca defensivă și, deci, ca echitabile sau juste: „Un viitor mai bun este posibil numai dacă națiunile vor expulza teroriștii și extremiștii. Expulzați-i. EXPULZAȚI-I din lăcașele voastre de cult. EXPULZAȚI-I din comunitățile voastre. EXPULZAȚI-I de pe pământul vostru sfânt, și EXPULZAȚI-I DE PE PLANETA ASTA.” (Trump, 2017). De asemenea, pentru a face audiența să se simtă în siguranță, încearcă prin retorică să inducă ideea că dorește să se mobilizeze în mod amenințător împotriva fenomenului ISIS, subestimând capacitatea de acțiune a grupării teroriste, și sfidându-i cultura, fapte imprudente și lipsite de judecată, întrucât pot provoca din punct de vedere ideologic și pot înlesni apariția riscurilor de atac: „Terorismul Islamic Extremist trebuie oprit prin orice mijloace sunt necesare! Curțile judecătorești trebuie să ne restituie drepturile de apărare. Trebuie să fim duri!”, „Trebuie să ne ocupăm de teroriștii ratați într-o manieră mult mai agresivă. Internetul este instrumentul lor principal de recrutare a cărui funcțiune trebuie întreruptă și pe care trebuie să îl folosim mai avantajos!” (Trump, 2017).
În ceea ce privește conflictul cu Coreea de Nord, agresivitatea începe să ia forma unor încercări de intimidare militară, sub formă de amenințări cu execuții de asalt insinuate destul de impetuos și vădit prin limbaj: „Soluții de natură militară sunt acum pregătite, fixate și încărcate, în cazul în care Coreea de Nord acționează nechibzuit. Să sperăm că Kim Jong Un va găsi altă cale!”, „Prima mea hotărâre ca Președinte a fost reînnoirea și modernizarea arsenalului nostru nuclear. Este acum cu mult mai consistent și mai puternic ca oricând. Să sperăm că nu va fi nevoie să folosim această putere niciodată, dar nu va exista niciodată o vreme în care această națiune să nu fie cea mai puternică din lume!” (Trump, 2017). Uneori, legitimează acest tip de retorică prin faptul că preconizează intenționalitățile periculoase ale conducătorului nord-coreean și propagă ideea că agresivitatea sa, atât în declarații cât și în punerea acțiunilor militarizate în stare intermediară de expectativă, este numai o modalitate de a răspunde riscurilor puse în scenă de Kim Jong Un, și nicidecum situația opusă, în care inițierea conflictului vine pe direcția inversă, și anume dinspre Statele Unite către Coreea de Nord: „Națiunea americană are o putere și o răbdare imense, dar dacă este forțată să se apere pe sine sau să își apere aliații, nu vom avea altă alternativă decât să distrugem Coreea de Nord.”, „Coreea de Nord a interpretat cumpătarea din trecut ca fiind slăbiciune. Acest lucru ar putea fi o eroare fatală de calcul. Nu ne subestimați. ȘI NU NE PUNEȚI LA ÎNCERCARE.”, „Oricine se îndoiește de puterea sau determinarea Statelor Unite ar trebui să ne cerceteze istoria…și nu ne va mai pune la îndoială” (Trump, 2017). În aceeași ordine de idei, Donald Trump sugerează faptul că soluționarea conflictului pe căi diplomatice și întreținerea relațiilor pașnice dintre cele două state doar prin comunicare sunt imposibile, iar permiterea Coreei de Nord să existe în termenii proprii este indezirabilă: „Statele Unite a tot vorbit cu Coreea de Nord, și le-a plătit sume de șantaj timp de 25 de ani. Vorba nu este răspunsul!”, „Președinții și administrațiile lor vorbesc cu Coreea de Nord de 25 de ani, înțelegerile făcute și sumele exorbitante plătite nu au funcționat, convențiile au fost încălcate înainte de a se usca cerneala, punând negociatorii americani în posturi ridicole. Îmi pare rău, dar un singur lucru va funcționa!” (Trump, 2017). De asemenea, îl atacă verbal personal pe conducătorul nord-coreean, mimând dominanța și puterea de influență asupra deciziilor acestuia, și controlul pe care îl poate dobândi, în urma căruia să poată restricționa capacitatea de acțiune a Coreei de Nord: „Tocmai l-am auzit pe Ministrul de Externe al Coreei de Nord ținând un discurs la conferința ONU. Dacă acele păreri sunt un ecou al Micului Om Rachetă, nu vor mai exista pe Pământ prea mult timp de acum încolo!”, „Kim Jong Un al Coreei de Nord, care este în mod evident un nebun care își înfometează și omoară poporul cu nonșalanță, va fi pus la încercare mai mult ca niciodată.” (Trump, 2017).
Pentru Donald Trump, amenințările nu provin numai din surse care periclitează integritatea națională pentru că sunt exterioare acesteia, ci și din diverse surse la nivel intern, și anume partidul aflat în opoziție, Democrații, și respectiv trusturile media, despre care afirmă în numeroase rânduri că emit non-adevăruri despre acțiunile sale deoarece încearcă să îi delegitimeze autoritatea. Imaginea pe care dorește să o construiască și să o mențină în jurul activității sale politice și chiar a personalității sale, îl determină să portretizeze acele mijloace media care îi contestă ideologia, principiile, sau simplele aserțiuni, ca fiind surse ale unui bias tendențios și ale unui abuz la adresa publicului. În accepțiunea sa, media nu servește intereselor publicului deoarece expune fie informații incomplete, distorsionate, sau care nu pot să fie sau nu sunt confirmate, fie informații complet contrafăcute, pentru a instiga audiența în a suspecta iregularități, inconsecvențe, și incorectitudini în declarațiile și acțiunile sale: „De fiecare dată când vedeți expresia 'sursele spun' în media ce transmite fake news, și nu este menționat niciun nume…este foarte posibil ca acele surse să nu existe, ci să fi fost inventate de redactorii de fake news. #Fake news este dușmanul!”, „Cu toate aceste surse anonime falsificate și cu reportajele extrem de denaturate și chiar frauduloase, #Fake News DISTORSIONEAZĂ DEMOCRAȚIA în țara noastră!” (Trump, 2017). Astfel, în retorica sa, media apare ca împotrivindu-se administrației sale, poate chiar domeniului politic în ansamblul său. Cum administrația sa promite siguranță și securitate națională, prosperitate, progres, și dominație economică, și dedicare pentru conservarea valorilor naționale, pentru îmbunătățirea traiului cetățenilor, și pentru asigurarea satisfacerii tuturor nevoilor populației ce nu au fost aduse la îndeplinire prin administrațiile anterioare, orice adversar al acesteia este, prin tranzitivitate, adversar al poporului: „Media care transmite FAKE NEWS (regresivele @nytimes, @NBCNews, @ABC, @CBS, @CNN) nu este inamicul meu, este inamicul Poporului American!” (Trump, 2017). Trump speculează acest lucru, și îl folosește pentru a diminua autoritatea și influența media asupra opiniei publice. Astfel, Președintele încalcă una dintre cele mai puternice valori democratice, și anume libertatea presei: „[…] Poate cel mai bun lucru pe care pot să îl fac ar fi să contramandez toate viitoarele "ședințe cu presa" și să înmânez răspunsuri scrise pentru a asigura acuratețea???” (Trump, 2017).
În acest sens, problema se amplifică prin faptul că Președintele pretinde un control politic asupra media și o constrângere în ceea ce privește emiterea anumitor comunicări către public, ba chiar sugerează că licențele anumitor trusturi media ar trebui contestate, în sensul în care ar trebui evaluată merituozitatea păstrării acestor licențe: „Media Falsă (nu Media Adevărată) a devenit din ce în ce mai rea de la numirea în funcție încoace. Fiecare poveste este rău denaturată. Trebuie să îi facem să respecte adevărul!”, „Având în vedere toate fake news-urile publicate de NBC și Rețelele, când este acceptabil să le fie contestată Autorizația? Rău pentru națiune!”, „Cât de mult timp o să mai reziste în afaceri nytimes aflat în declin, cu pagubele imense suferite și cu masivele datorii neconsolidate (și cu sursele inexistente)?” (Trump, 2017). Așadar, prin delegitimarea presei, Donald Trump încearcă să obstrucționeze orice canal de comunicare cu publicul care ar putea să descrie o altă realitate socială, diferită de cea pe care o consimte el ca fiind valabilă.
Pentru a promova realitatea în care dorește ca audiența să aibă încredere și fiind conștient că mediul virtual este un instrument foarte puternic de marketizare și îndoctrinare spre consum, Trump folosește platforme de socializare online, de exemplu Twitter, unde inițiază o adevărată cruciadă împotriva știrilor care îi sfidează puterea, îi ofensează vanitatea, sau îi abrogă declarațiile, încercând să pară victima asaltului media: „MEDIA DE MASĂ FALSĂ încearcă din răsputeri să mă oblige să nu mai folosesc platforme de socializare online. Ei urăsc faptul că astfel pot expune mesajul onest și nefiltrat.”, „Media ce transmite Fake News încearcă din greu sî îmi compromită și să îmi diminueze utilizarea platformelor de socializare online pentru că ei nu doresc ca America să afle povestea adevărată!” (Trump, 2017). De asemenea, Președintele poartă o luptă aprigă cu știrile care nu discută despre acțiunile politice săvârșite în termenii acestei proprii realități subiective, sugerând, astfel, că dorește ca mesajul transmis de media să contribuie la imaginea sa pozitivă, să evite controversele, și să transmită cu precădere acele mesaje care, într-o formă sau alta, accentuează realizările sale decizionale, fie ele palpabile și specifice sau iluzorii și inexistente: „Sunt atât de multe lucruri pozitive care se desfășoară pentru Statele Unite și Media care transmite Fake News pur și simplu nu dorește să abordeze acest subiect. Aceleași povești negative iar și iar! Nu e de mirare că Poporul nu mai are încredere în media, al cărei coeficient de consimțământ este în mod corespunzător cel mai scăzut din istorie.” (Trump, 2018), „Media de masă (FALSĂ) refuză să menționeze lista noastră lungă de realizări, incluzând 28 de semnături legislative, granițe puternice, și un optimism grozav!”, „Nu credeți ce spune media de masă (care transmite fake news). Casa Albă funcționează FOARTE BINE. Am moștenit o HARABABURĂ și sunt în procesul de a o rezolva.” (Trump, 2017).
În viziunea lui Trump, biasul format de fake news este accentuat de obstacolele pe care le ridică partidul opoziției, în special pentru că media pare să favorizeze ideologia acestuia și să nu opereze cu neutralitate și imparțialitate; așadar, Președintele consideră raportul ideologic între cele două partide ca fiind într-o antiteză completă, majorând competitivitatea până în punctul agresiv în care profilul Democratului devine cel al antagonistului ostil și primejdios: „Democrații obișnuiau să susțină conceptul securității granițelor – acum ei doresc ca imigranții ilegali să pătrundă peste granițele noastre.”, „Democrații vor să oprească reducerile taxelor, serviciile bune în sistemul de sănătate, și Securitatea Granițelor.”, „Problema în aprobarea unei politici a imigrației este aceea că Democrații nu doresc granițe protejate, nu le pasă de siguranța Statelor Unite.” (Trump, 2017), „Democrații resping serviciile și securitatea pentru cetățeni în favoarea serviciilor și securității pentru non-cetățeni. Nu e bine!” (Trump, 2018).
Pentru a conteni frenezia securității naționale pe care el însuși o alimentează audienței prin crearea iluziei unui pericol exterior permanent, Donald Trump pare să fi găsit o soluție: inițierea unui cult al armatei ca valoare națională și simbol, alocarea unui buget mai mare pentru întărirea forțelor militare și polițienești, elaborarea de politici care să protejeze nevoile veteranilor, și crearea unor zile naționale de omagiere, venerare, și fascinație pentru serviciile militare și polițienești:, „În primul rând, voi semna o acțiune executivă pentru a începe reconstruirea serviciilor militare ale Statelor Unite. Voi elabora un plan pentru achiziționarea de noi avioane, noi ambarcațiuni, noi resurse, și noi instrumente pentru femeile și bărbații noștri în uniformă. […]” (Trump, 2017), „Astăzi am avut onoarea să semnez o nouă Ordonanță Executivă pentru a mă asigura că Veteranii dispun de resursele de care au nevoie în tranziția către viața civilă. Trebuie să ne asigurăm că EROII noștri primesc îngrijirea și sprijinul pe deplin meritate!”(Trump, 2018).
Pentru Trump, armata este un simbol cu autoritate, și reprezintă încununarea calităților națiunii în ansamblu, armata și națiunea fiind două elemente interdependente și identitare între ele, astfel încât valorizarea uneia presupune automat valorizarea celeilalte: „Ați câștigat un loc etern în recunoștința noastră, în istoria noastră, și în inimile noastre […] în curajul vostru, vedem puterea Americii, iar în caracterul vostru, vedem sufletul Americii.” (Trump, 2018), „Pentru a mă adresa eroilor Americii în această solemnă ocazie… cuvintele nu pot exprima intensitatea recunoștinței noastre, dar sper că acțiunile noastre vă vor arăta cât de mult ne pasă și cât de puternic simțim să îi protejăm pe cei ce ne protejează. Atacurile la adresa poliției noastre sunt o pată pe țesătura societății noastre, iar voi sunteți îndreptățiți de a dispune de autoritate la cel mai înalt nivel.” (Trump, 2017). Desigur, militarizarea națiunii vine nu numai pe temeiul siguranței, ci ca modalitate de conservare a Statelor Unite pe scena ierarhiei politice internaționale, prin intimidare sau chiar amenințare a celorlalte state: „Forța noastră militară nu va fi pusă la îndoială DE NIMENI.” (Trump, 2017).
Retorica autoritariană a lui Donald Trump începe așadar să capete tendințe populiste, Președintele încercând să se îndepărteze de ordinea socială în care populația are sentimentul unei separări puternice de elite în termeni de prerogative. De asemenea, populismul său poate avea nuanțe demagogice, promițând soluții idealistice și irealiste, folosind un limbaj care să ofere impresia de identificare afectivă cu populația, și ademenind opinia publică să îi urmeze ideologia.